Carti necunoscute

-uite, fata, carti despre care nu stiu nimika:

(le-am luat din Contrafort, din ancheta Contrafort, scriitorii raspund)

1. O istorie a diavolului, de Robert Muchembled

1. O istorie simbolică a Evului Mediu occidental, de Michel Pastoureau

1. Dai Sijie, Balzac şi Micuţa Croitoreasă chineză

1. Călăuza lui Andrei Tarkovski

1. Vocile din Marrakech, de Canetti

1. Viaţa lui Arseniev, de Bunin

asa. Emilian Galaicu-Păun, la personaje favorite, a spus:

• Primul care-mi vine în minte este Venicika, „băutorul metafizic” al lui Venedikt Erofeev din Moscova-Petuşki, pe care-l văd împrumutînd trăsăturile mult regretatului Emil Iordache, cel care l-a transpus – genial! – în limba lui Caragiale. Dacă ar fi să-i caut o pereche în literatura universală, tot la rusoaica Nastasia Filipovna m-ar duce gîndul, iar ca triunghiul să fie complet, l-aş convoca şi pe kneazul Mîşkin. Alte cupluri însă, acolo unde nu-i vorba de menage à trois, bat la uşă, revendicîndu-şi dreptul de a sălăşlui în inima mea. Dintre acestea, mă simt foarte bine în compania lui Baltasar Şapte-Sori şi a Blimundei Şapte-Luni, din Memorialul de la Mafra, al lui Jose Saramago
• asa imi ies mie in cale lucruri
  
• nu stiam cine e emilian galaicu-paun, dupa ancheta, am vrut sa stiu
• si poezie
  
• apropo de Moscova-Petuski, e a doua oara cand dau (serios) de ea; o data la white noise si dupa aia aici, acolo, la galaicu
  
• e semn sa o citesc

• si un interviu cu Mircea Cartarescu si gata (Noi suntem o cultură interjecţională; daca asta mi-a ramas in cap)
  
• ce ma seaca fonturile iesite din normalitate
  

Saramago in continuare

-am terminat Memorialul manastirii
-am inceput Pluta de piatra
Observasem si in M.m. ca numele celor doua personaje esentiale (Baltasar si Blimunda) au aceeasi initiala, la fel cum si bunicii lui Saramago aveau aceeasi initiala a prenumelui. Cand am dat de Joaquim Sassa (care a aruncat o piatra) si Joana Carda ( care a tras o linie de pamant cu nuiaua de velnis) m-am gandit ca e de tras cu ochiul, if u know what I mean
-vad ca scrie la fel, fara dialoguri, vorbele spuse se initializeaza cu Litera mare, liniutza de dialog cu virgula. in capul meu asta creeaza senzatia de infinitate, de un ciclu, de ceva care se roteste in virtutea lui singura, de curgere, de armonie, de lucru potrivit in lumea lui, intact si neagresat din exterior! nu?
dar si o smecherie de scriitor, ca trebuie sa citesti foarte concentrat (io, cel putin), sa sari cu atentie de la un vorbitor la altul, ce sa mai, te prinde inauntru.
-imi place si Pluta de piatra, ihi. si din punct de vedere al manipularii cartii mi-e mai usor cu ea. Memorialul (ed Polirom, Mioara Caragea, ofcors) m-a terminat la degete.
-apropo de Memorialul manastirii, am citit azi un articol semnat Ioana Parvulescu.

-in wkd am citit un pic de Vorbeste, memorie. Sincer am cam cascat, sunt multe info-uri foarte personale, e normal ca Nabokov sa isi fi batut capu' cu ele, strazi pe care a locuit, nume de zeci de guvernante, etc. In relatia cu mama mi-a sunat a Proust, adica mi s-a parut ca seamana intre ei.
-ce familie smechera si aristocrata si cultivata si cu relatii a avut Nabokov!
-cu un singur lucru mi-am batut capu' in cartea asta: nu am reusit sa empatizez cu culorile literelor! v sa aiba culoare verde de patrunjel cretz, m sa zicem rosu brocart si a sa zicem alb (nu mai stiu cum erau in capu' lu V.N.; important e ca se juca cu cuburi, copil fiind, iar culorile cuburilor promovand x litera nu i se pareau potrivit alese); dar la nivel de senzatie, asa, ca o sensibilitate ce se insinueaza singura, o empatie estetica, nimika! literele mele nu au culori! toate negre, poate e un talent aristocrat
-velnis inseamna ulm, artar

Memorialul manastirii

"vremuri ce nicicand nu s-or mai repeta"

Despre asta scrie Saramago, in capul meu, despre vremuri ce nicicand nu s-or mai repeta. Despre maici Terese care fac caramele si cer socoteala lui Dumnezeu ca zaharul e ingalbenit, parca pentru rasina si nu pentru cofeturi, despre vremuri in care o bucata taiata din sfoara care atarna la braul lui D-zeu pusa in cratita albeste zaharul cleios si galben, despre vremuri cand zaharicalele au miracolele lor, despre sfinti Antoni si candele de argint furate, cand calugarii cer socoteala sfintilor si ii cearta ca si-au pazit doar argintaria ce li se cuvine, drept urmare sfantul merita sa se trezeasca fara aureola mobila, fara cruce, cat pe ce si fara pruncul din brate, daca n-ar fi sa intervina alti calugari. Cand un ciung si o vizionara construiesc un pasaroi facut sa zboare in virtutea vointelor adunate din oameni, vreo 2000 de vointe, parca?
- nu stiu cum s-a facut, dar cartea asta (mi) e menita sa fie parcursa in pasi de cate 70 de pagini
-nu mi-am propus asta, dar in ritm de 70 am citit in fiecare seara
- mai mult, cartea asta si-a propus sa imi realizeze dorinte de taine si legaturi speciale, cum ar fi aparitia Sfantului Gheorghe printre randuri, alaltaieri seara, adica pe 22
-cartea asta e asa cum imi doresc eu
-mitologica si veche
-personajele sunt ca niste idioti sacri (idioti in sensul cel mai calduros al cuvantului, daca e ok asa ceva)
-cele patru personaje. Blimunda, Baltasar, italianul domn Scarlatti cu al sau clavecin si parintele Bartolomeu Lourenco sunt patru fiinte perfecte; impreuna punand la cale o unitate cum numai portugaliei secolului 18 ii reuseste, si sufletului lui Saramago (in capul meu numarul patru nu e deloc intamplator)
-e o stare de gratie
-nimic mai mult
-mi-am mai luat Pluta de piatra, dar presimt ca Memorialul manastirii va fi cartea mea saramago preferata
-iar la sfarsitul insemnarii gregor imi zice ca si-ar da demisia
-ceea ce
mananca-ti painea, Blimunda, mananca-ti painea

Saramago, Jeronimo, Josefa

Citind randurile austere, lipsite de sentimentalism (nu stiu daca e potrivit cuvantul) ale lui Saramago m-am gandit la o legatura aparte, altfel cu stramosii lui, m-am gandit: oare cum a crescut Saramago. M-am verificat de mai multe ori sa ma asigur ca e nascut in secolul XX, tonul si atitudinea fatza de personaje chiar il indepartau, in capul meu, de orice timp prezent. E ceva potolit si lipsit de amploare citadina si civilizata in tonul lui, bine, dincolo de felul in care isi construieste fraza, fel care te da pe spate, pe mine una m-a dat, am citit 70 de pagini pe nerasuflate, uneori m-am uitat sa vad cat dureaza o fraza. Asa, acel simplu si nu mai mult decat este necesar din tonul lui imi dadea senzatia ca Saramago are ceva vechi in felul lui de-a fi, de-abia astept sa citesc restul-de-saramago. Saramago n-are ochii lu Blimunda, right?, sa vada dincolo. El e, alaturi de cititor, in cautarea si intelegerea personajelor lui, daca le va stabili in vreun fel- bine, daca nu-ele se vor pastra oricum, el va intelege cat se va putea intelege, trebuie pastrata realitatea nealterata, de fapt da, in mintea mea, asta incearca Saramago, sa nu altereze nimic, sa nu intervina, o vesnica melancolie dupa ceva. O retinere molcoma, nu sterila.
Nu stiu, si iar m-am gandit la batrani, la oameni de la tara, ca Saramago trebuie sa fi crescut la tara, printre animale, copaci, lucrul pamantului, al gradinii, etc. Asa m-am gandit. E in toate randurile lui un fel de solemnitate simpla, care nu se gandeste pe sine, ci exista asa, in secretul ei involuntar.

-imi place mult Saramago, pe de-o parte ma enervez ca nu l-am citit mai din timp, pe de alta parta ma bucur ca am parte de o asa descoperire
-are un stil Saramago asta, de-abia astept sa ajung la capatul frazelor lui, stiu ca fix acolo, la sfarsitul lor, dupa zeci de cuvinte si virgule, ma asteapta ceva, un sens; la capat inteleg ce vrea sa spuna, desi nu spune nimic, te lasa asa, cu o incarcatura
-dar o intelegere complice exista intre mine cititor si el, scriitor-cititor
- ce potrivire sa il citesc dupa Cortazar
-si zau ca asa ii citesc frazele, asteptand sa se faca sfarsitul lor

-si citind azi pe net despre el, gasesc discursul de la decernarea premiului nobel, unde povesteste de cei doi oameni a caror mostenire a incercat s-o regaseasca si s-o pastreze incifrand-o in personajele sale pana la urma; bunici oamenii pamantului. Jeronimo Meirinho si Josefa Caixinha
-povestile, legendele, aparitiile, morti indepartate, rumorile si amintiri povestite de omul bunic under the fig tree cand isi petreceau impreuna noptile calduroase ...senzatia neintelesului si misteriosului. Eu am simtit f tare lucrul asta in cele 70 de pagini citite. e ceva vechi in spiritul lui Saramago, am mai zis asta

• "Jerónimo, my grandfather, swineherd and story-teller, feeling death about to arrive and take him, went and said goodbye to the trees in the yard, one by one, embracing them and crying because he knew he wouldn't see them again"
  

expresii latinesti

-idola fori -obisnuintele de limbaj ale oamenilor (pai si atunci care-i faza cu "go! out of your mind"?)
-pare-se ca mai sunt: idola tribus ("Noi, ca oameni, avem o inertie a mintii noastre, o lene a gândirii care ne face sa generalizam pripit si astfel se nasc superstitii si prezicatori"-vai! nu sunt de acord cu asta deloc deloc! cum lene? e mostenire, e spirit colectiv, subconstient, ce lene?), idola specus si idola theatri
-adica un fel de erori, de idoli falsi
-ab ovo
-n-am gasit ce inseamna memento buffandi (google-ul ofera citate in spaniola din Rayuela)
(ihi, expresiile in latina, i love them)
-cand o carte imi ofera expresii in latina, ma simt foarte bucuroasa si multumita

-fara legatura, dar ca mi-am amintit ca Cortazar a zis ho detto, de doua ori.

Cartea este optimista, ca mine/ a initia descinderea

Am terminat aseara Sotron. Uitasem cat de frumoasa e cartea asta. Uitasem cum Morelli se explica singur, uitasem cum Morelli il explica pe Cortazar. Nu prea mai imi vine sa citesc nimic, imi vine sa ma gandesc la cartea asta frumoasa. Vreau s-o iau de la capat si s-o citesc iar, de data asta chiar sa notez toate cuvintele si toate frazele care te lasa sa te gandesti ca undeva ele se continua, "ca o explozie spre lumina, o izbucnire a fiintei mele spre altceva si a acelui altceva spre mine, spre infinit de cristalin si care s-ar putea infiripa si preface in lumina totala, in afara timpului si spatiului. Precum o usa de opal si diamant dincolo de care incepi sa fii ceea ceesti cu adevarat si ceea nu doresti sa fii si nu stii ca esti si nu poti fi"
-uitasem ca Cortazar se gandise initial pentru titlu la mandala.
-cand am citit asta m-am gandit la Jung, ca el foloseste pentru procesul individuatiei acest simbol; in sanscrita mandala inseamna "cerc"; termenul indian desemneaza desene de cult circulare
-motivul se bazeaza pe cvadratura cercului
-motivul lor de baza este supozitia unui centru al personalitatii, a unui asa-zis loc central in interiorul sufletului, de care este legat totul, prin care se ordoneaza totul si care, in acelasi timp reprezinta o sursa de energie
-lucrurile astea sunt scrise din Arhetipurile si inconstientul colectiv.

Capitole la care se poate renunta. Pai s-o creada Cortazar ca renuntam la ele, mai ales ca acolo scrie clar, ma rog, pe nedrept folosesc cuvantul clar, ce e in mintea lui.

• -"o lume satisfacatoare pentru oameni rezonabili? si va ramane oare in ea cineva, un singur om, care sa nu fie rezonabil?"

• "intr-un pasaj, Morelli incerca sa-si justifice incoerentele narative, sustinand ca viata celorlati, dupa cum ne apare in asa numita-realitate, nu-i film de cinema, ci fotografie, adica nu putem prinde actiunea, ci numai fragmente din ea, decupate in mod eleatic. Nu exista decat momentele cand suntem impreuna cu acest altcineva a carui viata credem ca o intelegem, sau cand ni se vorbeste despre el...uneori pozele aratau o spinare, o mana sprijinita de o usa, sfarsitul unei plimbari pe camp...un timbru uzat, parfumul Ma Griffe, povesti de genul asta"

• "Aluziile lui Morelli la inversarea semnelor, la o lume vazuta cu alte dimensiuni si din alte perspective, ca pregatire inevitabila pentru o viziune mai pura ( si toate astea intr-un pasaj scris cu stralucire si, in acelasi timp, susceptibil de batjocura, de ironie inghetata in fatza oglinzii), ii exasperau, intinzandu-le ceva de care sa se agate, aproape o speranta, o justificare, dar refuzandu-le totodata siguranta deplina, tinandu-i astfel intr-o ambiguitate de nesuportat" (la mine a ramas mereu placuta)
  

• "Dupa Morelli, trebuia sa iti propui o miscare in afara oricarei stari de gratie"
  

• -"orice poate fi ucis, in afara de dorul de imparatie, il purtam in culoarea ochilor, in fiecare iubire, in tot ceea in strafundurile fiintei ne chinuie si ne elibereaza si ne insala"

• -"Da, insa cine ne-ar vindeca de focul mocnit, de focul fara culoare care se prelinge...atunci...sa legi imediat prietenie cu portaresele cu voci ragusite, cu copilasii palizi si suferinzi care spioneaza pe la ferestre..."

• -"de la surub la un ochi, de la un ochi la o stea...de ce sa te predai Marii Obisnuinte? Se poate alege tura, inventia, adica surubul sau masina de jucarie"

• -"de care ori m-am intrebat daca aceasta nu-i altceva decat literatura, intr-un timp in care alergam spre insalatorie printre ecuatii infailibile si masinarii de tot felul. Dar a ne intreba daca vom sti sa gasim cealalta parte a obisnuintei sau daca nu-i mai bine sa ne lasam dusi de vesela ei cibernetica n-ar fi oare tot literatura"

-uite-l pe Oliveira:
" Incapabil de a distruge circumstanta, incearca sa ii intoarca spatele; nefiind in stare sa se alature celor care lupta pentru a o nimici, deoarece crede ca aceasta nimicire ar fi o simpla subtituire prin alta, deopotriva partiala si intolerabila, se indeparteaza ridicand din umeri"

-terminasem de citit, dar n-aveam chef sa-mi spuna nimeni nimic despre Cortazar, asa ca am citit despre altii:
-despre Ferlinghetti, mi-au placut mult niste versuri (am mai vrut):

Yet I have sleept with beauty
in my own weird way
and I have made a hungry scene or two
with beauty in my bed
and so spilled out another poem or two
and so spilled out another poem or two
upon the Bosch-like world

- nu stiam cine e Blaise Cendrars
-despre Roberto Arlt
-despre avocatul Clarence Darrow si procesul celor doi Leopold si Loeb
...

Asta am citit aseara
-de fiecare data cand pun linkurile ma apuca obsesia ca daca pica netul si se distrug toate legaturile, vai, mi se pierd informatiile
-cand imi faceam documente notepad cu chestii citite, interviuri, articole, etc, le luam cu copy paste, sa fiu sigura ca ele raman
-pai daca pica netul cu totul, ar putea sa intre in functiune formula din Lumina pacii mondiale a lui Ceferino Piriz si cele 45 de corporatii nationale (corporatia nationala a evlaviosilor pastratori de colectii si lacasurile lor de colectie)
- posibilitatea unei lumi cu detectivi itineranti, de cerere si de certificare e f ok
(Cap 133, ce cap. super)
- de ce la versiuni ale militarismului nu exista o garda sau comitet de organizare, condei sau cavalerie sau serviciu auxiliar pentru cei sub semnul zodiacal Libra? hm, Cortazar?

Ezra was a yapper

-azi am tot ajutat pe cineva
-constelatia familiei or som' (petra e un nume frumos, nu?)
-apare si la Cartarescu, nu?
-doamne ce frumoasa e zona de case pe langa piata mihalache
-pe strada Mircea Zanescu sau nu stiu cum am vazut cel mai misto ceainic din lume; inalt, in culori, plin cu cafea
-doamne eu de ce locuiesc in balarii?
-Bleachers de John Grisham cum se traduce? se lasa asa?

Azi n-am apucat sa citesc mai nimic. Am tot citit la doua chestii, atata timp am avut. Ce urat
Chestiile sunt: un interviu cu Rux. Cesereanu si Andrei Codrescu si ceva cu Eliot si Ezra Pound
Eh, si teroristele si white noizele, ca e deja in reflex.

-ce misto e cuvantul yapper
-oare sa imi pun totusi free stats?

Blogul inexistent

I-am zis lu' Gregor ca mi-am facut un blog secret despre care nu ii voi spune decat atat, ca e secret. Am mai zis ca nu voi spune nimic despre blogul secret decat dupa zece posturi. Cand, cat de cat, el ar urma sa prinda consistenta. A zis ok, nu vreau sa il vad. Gregor minte cand spune nu, curios cum e din fire, minte cand spune nu, nu vreau sa imi dai blogul secret. Aseara, de fatza cu mine a incercat sa ma gaseasca, sa ne gaseasca.

-ieri, pe un alt blog, facusem o greseala, spusesem calaretul inexistent.
-brusc mi-a picat fisa (de fatza cu Gregor mi-a picat) ca si aici am pomenit de Calvino, deci inseamna, ia sa vezi, bag mana in foc, stai sa ma uit, nu pot sa ma uit, sa nu vada Gregor adresa, ramane sa vad la serviciu daca am scris si aici la fel
-am scris, normal (cal. in loc de cav.)

Deci daca se apuca Gregor sa porneasca in cautarea mea, sa reproduc aici cum o sa porneasca:

-N-ati vazut un calaret inexistent?
-Nu CAVALER?, zice lumea
-Nu, e CALARET, culmea
-Pe blogspot ati cautat?
-Mersi... mai intreb
-Nu va suparati (aici Gregor rosteste cu subinteles)... n-ati vazut un...?

... incercati la katika
ea are toate greselile posibile si imposibile

-aici blogul tau se da de gol ca rade cand aude "nu va suparati"

(adica cum sa nu razi cand cineva are maniere atat de cum sa spun eu, baldachine?
-nu va suparati, imi aduceti o scrumiera?!
e mult mai lejer si mai simplu sa spui
-scuze, imi aduci si mie o scrumiera?
sau ma rog, cel mult, nu te supara
adica nu va suparati, voi cei din lumea celor care servesc, voi, sa nu va suparati?!)

Azi linkuri

Azi ia sa-mi fac eu linkuri. Ma intreb daca o sa le folosesc, sa scriu oare o sa le folosesc, placerea si obiceiul meu trag spre location bar, e misto sa alegi dintr-o lista care se desfasoara la vale. Atunci azi imi fac linkuri pentru ca de unele uit, de unele bloguri uit. Si e pacat cand uit.

-tot azi mi-a placut un articol (interviu) cu Dan C. Mihailescu
("Maica, sa va ingaduiti")
-sa nu ma prind scriind mai mult de un post pe zi (cunosc eu entuziasmul de inceput, dupa aia zero barat posturi)
-nici macar nu imi pun free stats
-vreau sa scriu si gata, ca intr-un jurnarel-cat-de-cat
-doar joia viitoare ma mai duc la dentist (ul meu)

Today is dentist day

primul meu post test de font si asa mai departe zenobia
-tot aici sa spun ca blogul meu ar trebui sa fie un soi de jurnal
-si daca tot vrea sa fie jurnal, daca tot il vreau jurnal, atunci sa spun ce se intampla, mi se intampla in momentul de fata (un moment mai mare, in genul these days)

• citesc (recitesc) Sotron (normal, nu pe sarite)
• la munca citesc Armele secrete (da, iaca genul meu de munca, ca pot sa citesc seara Cortazar)
• am dentist (de o saptamana am dentist; si imi place ca am si eu in sfarsit un dentist; deocamdata mi-e frica de el; deocamdata, zilele in care merg la dentist sunt monamanii; frica; dentistul meu spune ca problema pe care o am-una din ele-deci simptomul meu e scris in sute de carti; dentistul meu are chestia asta cu lucruri de specialitate scrise in sute de carti de specialitate; dentistul meu are dantura frumoasa si vorbeste cu dintisori in loc de dinti; dentistul meu e al meu si il pot folosi in propozitii cu iz de posesiune)
• am de cumparat haine elegante (awful)
• am citit Italo Calvino, Cavalerul inexistent; am ras, m-am distrat, desi cartea e trista, carticica
• lu' gregor sa-i zic gregor? (aici pe blog)
• o sa ma tin de blogul asta?
• am facut (i-am facut, pardon) testul arborelui si m-a incantat (l-am facut la modul amator, pe o foaie A4 reprezentand o factura cu consumatia la un minibar din wien; primul arbore reprezinta eul social, al doilea eul intim (sufletul si anima lui de baiat! pai a desenat un copac- femeie si eu cu pixu' meu in mana eram tulburat de fericita) ; si al treilea arbore trebuie desenat asa cum iti imaginezi ca ar trebui sa arate arborele pe care ti-l doresti, deci asteptari, sperante, viitorul)
• nu stiu de ce am vorbit chitzaind, eu chiar cred in lucrurile astea foarte tare
  
• cartea e scrisa de Denise de Castilla si se numeste Testul arborelui

si gata, ca mi-am promis sa fie posturi scurte

undeva in ada sau ardoarea, pe ultima suta de metri, sus pe o pagina apare un adaland; cred ca asa se explica lipeala lipita. de acolo vine katikaland (se taie lejer peste cred)