Calatorie la capatul noptii de Louis-Ferdinand Celine.
- mi-a placut foarte mult
-sunt totusi 660 si ceva de pagini si cartea asta nu te plictiseste deloc. pe mine nu m-a plicitisit. aveam chef sa aflu tot ce face sau tot ce i se intampla lu' Bardamu (brusc sau previzibil), cine mai moare in familia Henrouille, de unde mai apare Robinson, care e treaba cu Robinson in roman, de fapt, mai departe, infirmiere Lole suspinand dupa eroi si fapte de vitejjie (
"...pentru Lola, Franta ramanea un soi de entitate cavalereasca, avand contururi imprecise in spatiu si timp, dar in clipa de fatza primejdios ranita si din insasi cauza asta foarte excitanta. Eu unul, cand mi se vorbea de Franta, ma gandeam fara putinta de impotrivire la pielea mea, asa ca, se intelege, eram cu mult mai rezervat in ceea ce priveste entuziasmul. Fiecare cu spaima lui. Dar cum Lola era fata buna la pat, o ascultam fara sa o contrazic vreodata. Sufletesteste, n-o prea multumeam insa. Ar fi vrut sa ma vada vibrand si stralucind tot, la randul meu nu concepeam deloc de ce-as fi fost in starea aceea sublima, dimpotriva..."), cine il mai plateste cu 20 de franci, cine il mai cheama la datorie in Rancy-ul de periferie.
-de fapt aveam chef sa aflu orice, e foarte misto cum vede si cum povesteste personajul lumea (he's for real). cel mai bine iti faci o idee despre lume luand parte la povestile locale; cu umor, cu intelegere ironica fata de toate cele, dar in acelasi timp asigurand mai mereu un fel de duiosie, un soi de umanitate; nu e un carpit indiferent, doar ca-i lucid, simpatic si destul de las; nu-i un autist lipsit de orice empatie si veselie; nu, Ferdinand Bardamu e totusi altfel; nervos dar patrunzator, resemnat, in urma iluziilor si totusi viu. nu stiu...
-lucrurile sunt prezentate simplu, nu e ca demitizeaza, in fine, totusi e un erou metafizic. lirismul nu e coplesitor, grav. simplu si de-adevaratelea. desi totusi, Bardamu poate fi socotit un exaltat; un exaltat popular, nu elitist :P
-cartea a fost scrisa intre 1928-1932 (cred si eu ca a fost un inovator; cartea e scrisa f misto, modern; se pare ca Celine socheaza scriind cartea intr-o franceza vorbita, nu academica, nu cu pretentii)
-de pe
wikipedia: cartea poate fi considerata
- antinationalism (razboi-valori false-curajul)
- anticolonialism (calatoria in africa- condamand exploatarea de-acolo a occidentalilor; caricaturile de occidentali de acolo; de fapt nu si Alcide; cand afla ca acesta are o nepoata, adica un rost pentru care s-a ostracizat acolo, "vadit lucru, Alcide evolua nestingherit in plin sublim si, pentru a spune altfel, cu familiaritate, se tragea de sireturi cu ingerii, baiatul asta, cu toate ca, vazandu-l, n-ai fi zis ca-i mare lucru de capul lui...ii daruia aceste fetite de departe atata duiosie cat sa cladeasca o lume intreaga, si asta fara sa se vada...Adormi dintr-o data, la flacara lumanarii. Pana la urma m-am ridicat sa ma uit mai atent la trasaturile lui, in lumina, Dormea ca oricare altul. Avea o infatisare cat se poate de obisnuita. Cu toate ca n-ar fi ceva chiar atat de prostesc ca dupa un semn anume sa-i poti deosebi pe cei buni de cei rai")
- anticapitalism (america, etc)
-deci sunt doua chestii cum ar veni: maiestria lui de povestitor ironic si patrunzator, literatura; si apoi seriozitatea din spatele jocului si stilului, vrea sa spun in ceea ce priveste
lumea (ma rog, a fost simpatizant al lui Hitler, deci nu stiu ce am vrut sa spun)
-mi-a placut foarte mult prima parte, in care Bardamu lupta in razboi, adevarurile despre razboi, inutilitatea lui si pregnantza sentimentului cand esti acolo pe front; lupti si incerci sa supravietuiesti. lucrurile mari sunt de fapt mici si meschine
-frica si lasitatea, epuizarea, oboseala (fara vrajeli de eroism, lupta oarba pentru...pentru ce?
O imensa, o universala batjocura) - "Sa fi fost eu singurul la de pe pamant? ma gandeam. Si cu ce spaima! Pierdut printre doua milioane de nebuni eroici, dezlantuiti si inarmati pana-n dinti? Cu casti, fara casti, fara cai, pe motociclete, urland, in masini, suierand, tragand, complotand, zburand, in genunchi, sapand, pititundu-se, calarind cu volte indraznete pe poteci, rapaind, inchisi pe pamant ca intr-o chilie de nebun, ca sa distruga tot ce se afla pe el, Germanie, Franta si Continente, tot ce respira, sa distruga, mai turbati decat cainii, divinizandu-si turbarea (ceea ce cainii nu fac), de o suta, de o mie de ori mai turbati decat o mie de cani si cu mult mai viciosi! Frumos ne mai statea! Hotarat lucru, realizam ca pornisem intr-o cruciada apocaliptica. Esti virgin in Oroare asa cum esti in voluptate. Cum sa fi banuit eu toata oroarea asta, cand plecasem din piata Clichy?"
- "Se vede ca asta ii scria generalul des Entrayes, de la divizie, seful nostru suprem, de la care primea care un plic din cinci in cinci minute, printr-un agent de legatura, pe care spaima il facea de fiecare data din ce in ce mai verde si mai cacacios. As fi facut din baiatul ala fratele meu intru frica! Dar nici sa fraternizam n-aveam timp."
- eroului ( sau antieroului) lui Celine i se intampla sa ajunga peste tot; de la razboi, preumblari la voia intamplarii (pana la capatu' noptii) dupa regimente in recunoastere, generali care pentru confortul personal cereau un sat linistit, la adapost, unde trupele sa nu isi fi asezat tabara, iar daca da, fiind pur si simplu expediate
"n-aveau decat sa doarma sub cerul liber, chiar daca apucasera sa-si puna pustile in piramida" ->intr-un liceu pentru ranitii dubiosi, al caror ideal patriotic era compromis sau de-a dreptul bolnav. brusc spre Colonii pentru a se reface; imbarcat pe un vapor cu pasageri hraniti, culcati, adapati pe gratis miscandu-se molatic intre punti, care in stabilitatea exasperanta a caldurii isi dau frau instinctelor, gasindu-l astfel pe calatorul nostru insuportabil si cautand sa il linseze, asmutiti de febra josnica a tropicelor;
direct in africa tropicala in slujba companiei Porduriere din micul Togo, cu indigeni, cu locotentul Grappa si sergentul Alcide (
in izolarea lor nu se prea simpatizau)
- "cum in dezolarea aceea chiar de-ar fi trebuit sa-ti imaginezi unele evenimente si tot n-ar fi parut verosimile, ambianta nepretandu-se deloc la asa ceva, sergentul Alcide pregatea cu anticipatie multe rapoarte pe care scria "Nimic de semnalat" si pe care Grappa le semna neintarziat, iar vasul Papaoutah le ducea punctual guvernatorului general"
- "...Nu se alegeau cu mare lucru de pe urma vanatorii pe langa sat, asa ca era halita nu mai putin de-o bunica pe saptamana, din lipsa de gazele. De la ceasurile sapte, in fiecare dimineata, militienii lui Alcide veneau la instructie. Cum locuiam intr-un ungher din coliba lui, pe care mi-l pusese la dispozitie, eram plasat cum nu se poate mai bine ca sa asist la acest spectacol extraordinar. Nicicand in vreo armata a lumii nu s-au aflat soldati mai plini de sarg aici. La apelul lui Alcide, strabatand cu pasi mari nisipul cate patru, cate opt, apoi toti doisprezece, primitivii acestia faceau uriase eforturi de imaginatie, inchipuindu-si ranite, incaltari, chiar si baionete, ba si mai mult, facandu-se ca se slujesc de ele. Abia iesiti din natura atat de viguroasa si de apropiata, n-aveau pe ei decat ceva ce aducea cu niste chiloti scurti kaki. Restul trebuia sa fie inchipuit de ei, si asa si era. La comanda energica a lui Alcide, acesti ingeniosi razboinici isi puneau jos ranitele fictive si alergau in gol, pentru a le administra unor iluzorii inamici lovituri de baioneta. Dupa aceea se prefaceau ca se descheie, isi puneau pustile imaginare in invizibile piramide, iar la un alt semn se pasionau in tragerea unor salve abstracte. Vazandu-i cum se razletesc, cum gesticuleaza amanuntit, pierzandu-se intr-o dantela de miscari sacadate si smintit de inutile, te apuca jalea nu alta. Mai ales ca la Topo caldura dogoratoare si zapuseala-perfect concentrata intre oglinda marii si oglinda fluviului. netede si conjugandu-si eforturile-te-ar fi facut sa juri, luandu-ti fundul drept maturie, ca cineva te tine asezat cu de-a sila pe-o bucata de curand desprinsa de pe soare." (e un povestitor foarte misto, Celine; si funny si ironic si practicand un fel de cinism moale, totusi insufletit; deci nu cinism, altceva)
- "La Topo, intr-un cuvant, oricat de minuscula ar fi fost asezarea, era totusi loc pentru doua sisteme de civilizatie, cea a locotenentului Grappa, aducand mai curand cu cea romana, care il biciuia pe supus ca sa-i smulga doar impozitul, din care, dupa spusa lui Alcide, oprea pentru el o rusinoasa parte personala, si apoi sistemul lui Alcide propriu-zis, mai complicat, in care puteai discerne semnele celui de al doilea stadiu civilizator, aparitia unui client in fiecare tiralior, combinatia comercialo-militara cum ar veni, cu mult mai moderna si mai fatarnica, civilizatia noastra."
din africa in america, dezolarea (disperarea muta) si izolarea de pe strazile continentului american; dragostea pentru o prostituata iubitoare si intelegatoare, Molly (...
molly era o fiinta in carne si oase, foarte ispititoare. Numai ca eu aveam inclinatia asta pacatoasa, spre naluci); cu toate astea, parasind-o, plecand mai departe (studii in franta, cabinet amarat la periferie, mici aventuri, etc)
-in general am citit cu gandul ca personajul e inspirat din insusi autorul (acesta a luptat in primul razboi mondial, a fost medic)
-ajunge oriunde si pleaca de oriunde, nimic, cam nimic nu il tine nicaieri de-a dreptul; mereu incearca sa se piarda ca sa nu se pomeneasca iar fatza in fatza cu viata lui
-cand o paraseste pe Molly
- "Pentru prima oara in viata simteam o durere, o durere cat se poate de adevarata pentru toata lumea, pentru mine, pentru ea, pentru toti oamenii. Poate ca tocmai asta cautam prin viata, nimic altceva decat asta, cea mai mare durere cu putinta, pentru a deveni noi insine inainte de a muri"
- "Ani de zile au trecut de la plecarea aceea si pe urma alti ani...Deseori am scris la Detroit si pe urma intr-alte parti, la toate adresele de care imi aminteam si unde ea putea fi cunoscuta, urmarita Molly. Niciodata nu am primit raspuns...Buna, minunata Molly, vreau- de cumva ma mai poate citi dintr-un loc pe care eu nu il cunosc-sa stie ca nu m-am schimbat in sentimentele fatza de ea, ca tot o mai iubesc si-acum si pentru totdeauna, in felul meu, ca poate veni aici cand va voi, sa imparta cu mine painea si soarta mea incerta. Iar de nu mai e frumoasa, atata paguba! Ne descurcam noi! Am pastrat atata frumusete de-a ei in mine, atat de vie, de calda, incat am destula pentru amandoi, pe cel putin douazeci de ani de-acum incolo, cat sa ne ajunga pana la sfarsit"
despre ce e cartea? o calatorie, o trambalare ar zice eroul. incercand sa ajunga la un fel de adevar, dincolo de cuvinte mari, de institutii, de idealuri si idoli falsi. dar noaptea nu are un capat asa ca ramane sa...in capul meu cartea e o impotrivire (nu cred ca-i perfect resemnat cu umanitatea obtuza si stupida; adica poti s-o descrii cu o intuitie geniala si cu talent, ramanand insa in tot timpul asta- un optimist). Bardamu pare a fi omul care nu cauta nimic, nu cere sa i se intample nimic, lucrurile i se intampla in virtutea unei lipse. lipsa unei idei. ea ar pune totul in miscare, chiar si indiferenta, placerea, lipsa curajului. cum s-ar zice,
omu n-are niciun dumnezeu. n-are, dar e din categoria oamenilor patimasi.
-in fineeee, ce naiba imi menghinez creierii? cartea mi-a placut si cu asta basta!
