duminică, iunie 1

Poza cu lista de carti (Desene pe asfalt)


-am gasit prin telefonul meu o poza
-tastatura pare plina de pix, ciudat
-daca am foaie si pix in fatza mea, mi-e imposibil sa nu...
-ana pauper, pacat ca nu se vad floricelele (cu petale umplute) pe care le desenez cu obstinatie, ori de cate ori...
-citeam arhivele teroristei (in cautare de carti tari) si mi-am notat ca asha si asha, pana la 6
-probabil aveam ceva de facut in ziua aia la 9 si 15; in zilele cand dupa ora 5 ma duc sa platesc rds, gasim rds si flori in vreun colt de pagina

in weak-end-ul asta mai nimic

-in weak-endu asta mai nimic. un pic de Jung, dar nu prea m-am putut concentra
-am rasfoit vreo doua, trei articole din culegerea Demiurgul si alte scrieri traditionale de R. Guenon (sa nu para ca sunt vreo cunoscatoare, am luat cartea tocmai din pricina asta, sa incep cumva cu dumnealui)
-sunt articole publicate la vremea lor in revista La Gnose
-unele articole ma depasesc, dar de exemplu "Cunoaste-te pe tine insuti" mi-a placut foarte mult
  • Nimeni sa nu intre aici daca nu este geometru (zice platon; mi-a placut, suna foarte fantasy)

  • in articolul acesta Guenon vrea sa sublinieze latura ezoterica a filosofilor antici, ei nu erau doar cunoscatori increzuti in singura cale posibila si sincera, cea rationala, tocmai, se incredeau f tare si in cealalta cunoastere, pregatirea interioara, simtita prin tacere (tacere insemnand tot ce nu se poate explica, clasifica, sistematiza prin cuvintzele); filosofia e iubire de intelepciune, acolo unde se opreste intelegerea logica, incepe acea cunoastere tacuta (folosindu-se de simboluri, proiectii, iaca), ea provoaca tensiuni personale, astfel intelegerea e aparte, simtita, nu clarificata

  • "Constatam ca acesti filosofi erau in aceasta privinta, foarte diferiti de filozofii moderni, ce depun toate eforturile pentru a exprima ceva pe care sa-l consacre drept expresie a propriei lor gandiri, in scopul de a se erija ca singurii autori ai opiniilor lor, de parca adevarul ar putea fi proprietatea vreunui om"

  • mister, etimologic vorbind inseamna tacere totala (cele ce i-au inspirat pe Pitagora si Platon erau legate de cultul lui Apollon, zeul soarelui si al luminii)

  • corespondenta dintre microcosmos si macrocosmos (macrocosmul, proiectie a sentimentelor dramatice (colective, Jung, hihi) ale omului; ceea ce zace inconstient in om se proiecteaza
  • mi-am adus aminte ca am citit undeva: sa intelegi nu inseamna sa intelegi de la sine, ca apoi sa iti pierzi interesul (o enigma inteleasa cade dupa aia in indiferenta), sa intelegi devine ceva-super cand vezi cum se nasc noi legaturi, asociatii intre idei pana acum (atunci?) distincte, izolate, in capul tau; astfel, interesul pentru problema creste, in loc sa scada si descoperirea o simti ca pe o mica revelatie personala si locala.
-prin sala de lectura s-a tot citit Maestrul si Margareta, cea de 500 spre 600 de pagini; e aproape gata, si eu mor de pofta, vreau sa citesc
-cartea asta devine din ce in ce mai tare
-ochii sticlesc

joi, mai 29

Minunata lume a domnului Tompkins

  • "În realitate, nu există carte de popularizare a fizicii care să poate fi înţeleasă în întregime. Cauza e de găsit în două motive: mai întîi, fiindcă însuşi autorul, în măsura în care este onest, va lăsa nelămurite probleme cu neputinţă de lămurit. În al doilea rînd, cărţile de popularizare cer un efort de înţelegere mult mai mare decît un tratat propriu-zis. Nu e nici un paradox la mijloc: tratatele de specialitate te exclud din capul locului, căci accesibilitatea lor nu se măsoară după efortul sau uşurinţa de a le înţelege, ci după imposibilitatea efectivă de a le pricepe. În cazul lor efortul nu are sens, cum nu are sens să te căzneşti să mişti un munte. Nimeni nu-i poate înţelege pe Penrose sau pe Feynman atunci cînd scriu pe limba colegilor de breaslă. Cu o singură excepţie: dacă te numeri printre ei, făcînd parte din universul închis al iniţiaţilor."

  • "...De fapt, stranietatea acestei cărţi e că, deşi e scrisă ca o poveste plină de umor despre peripeţiile universului, efectul asupra cititorului e deconcertant. Trăieşti mereu cu senzaţia stînjenitoare că, în timp ce pricepi ceva, altceva îţi scapă, iar dacă încerci să-ţi lămureşti ce anume îţi scapă, sfîrşeşti prin a nu mai înţelege nimic. Or, tocmai aşa arată filozofia."

-mi-a placut articolul si cred ca o sa imi cumpar Minunata lume a domnului Tompkins. Povestea fascinantă a fizicii, scrisa de G. Gamow şi R. Stannard
  • "...frumuseţea acestei cărţi este că vezi cum fenomene fizice imperceptibile cu simţurile obişnuite sunt descrise de autori în cea mai curată formă intuitivă. Ceea ce nu înseamnă că înţelegerea devine mai uşoară. În privinţa aceasta cartea e cît se poate de înşelătoare: ea pare a fi accesibilă oricui, dar după 50 de pagini, transparenţa se risipeşte. E uimitor să vezi cum intuiţia omului se dovedeşte neputincioasă în momenul în care păşeşte în tărîmul dimensiunilor foarte mici sau în domeniul parametrilor foarte mari."
poem in proza (vorbeste sorin lavric):
  • dacă a existat o explozie în urma căreia universul, din mic cît un punct, a devenit apoi mare cît o lume, explozia nu s-a putut produce decît cu degajare de energie, iar energia aceasta a îmbrăcat forma unei radiaţii care s-a propagat în tot spaţiul. Şi cum alt spaţiu în afară de cel al universului nu există, atunci radiaţia nu putea evada din univers. Ea a rămas înăuntrul lui şi continuă să se propage şi astăzi, chiar dacă temperatura ei a scăzut şi chiar dacă lungimea ei de undă este de ordinul microundelor. Aşadar, toate particulele cuantice provenite din acea iniţială explozie sunt vestigii care depun şi astăzi mărturie că universul a avut o origine.

  • pînă cînd afli că explozia a fost odată de mult, în urmă cu 14 miliarde de ani-lumină. Prin urmare, noi receptăm o radiaţie a cărei sursă a dispărut de mult, şi întrebarea firească este: cum poate o radiaţie să se perpetueze dacă nu mai are o sursă care s-o alimenteze? De unde provin undele reziduale ale originii de vreme ce originea nu mai există? Nu ne rămîne decît să acceptăm că ele sunt nişte unde în derivă care rătăcesc prin spaţiu. Ele nu sunt vestigii, ci epave plutind într-un etern periplu. Şi atunci, de unde vin ele?

  • Prima variantă e că undele abia acum au ajuns la noi după o călătorie de 14 miliarde ani-lumină

  • Altă variantă e aceea că, dacă universul e ca un balon care se dilată sub impusul exploziei originare, atunci radiaţia iniţială e ca un val de particule care se loveşte de marginile universului şi apoi se întoarce
inca:
  • Şi încă o temă: superstringurile, pe româneşte supracorzile. Ideea de bază a teoriei e năucitoare: particulele cuantice nu sunt puncte deplasîndu-se precum bilele de biliard, ci sunt vibraţii difuze care au întindere în spaţiu. Ele nu sunt nici unde propriu-zise şi nici puncte reale, ci vibraţii regionale de mici dimensiuni. Şi în plus, ele nu se deplasează: sunt oscilaţii staţionare ale naturii intime a universului

  • Ciudăţenia este că vibraţiile acestea nu pot lua decît anumite valori, că aşadar lungimea lor de undă nu variază continuu, pas cu pas, ci prin salturi, de la o valoare anumită la o altă valoare anumită, fără ca între ele să mai încapă trepte intermediare. Altfel spus, materia universului la nivel cuantic nu e continuă şi omogenă, ci neomogenă şi discretă. În franjuri şi falduri, aşa arată universul la treapta lui cea mai mică. Există o discreţie cuantică a lumii, cuvîntul "discret" fiind luat aici în sens etimologic, ca sinonim pentru "separat". Tot ce e discret e rezultatul unei separări, al unei segregări, adică al unei discriminări. Particulele sînt distincte şi discrete, nu indistincte şi nu contopite.

-eu simt asa o poezie in randurile astea, simt, nu glumesc
-aseara nu am citit nimic, aseara am baut vin rosu cu buze rosii din carafa

miercuri, mai 28

Povestea boiernasului de tara si a fecioarei

-ingrozitoare imi sunt zilele acestea, somatic vorbind (un rau & o ameteala)
-nesomatic, am primit un Emil Brumaru, Povestea boiernasului de tara si a fecioarei si un Bulgakov, Maestrul si Margareta
-io aseara citeam frumos si constiincios in sala de lectura din Jung si cineva de langa mine radea pe sub mustati
-imi mai dadea si mie din cand in cand, sa rad si eu pe sub mustati
  • elevele se duc la scoala
  • isi pun chilotii in penar
  • sau
  • un trandafir cu o eleva-ntre petale
  • ...
  • si-si freaca-n recreatii c-o stamina
  • ...
  • dar celia, celia, celia se caca
  • ...
  • imi stai pe creieri in genunchi si coate
  • cat crezi, iubito, ca mai pot rabda
  • ...
  • si nu uita, cand iesi din Basm, sa-ti iei
  • cu tine cracii lungi si sanii grei
-stiam ca am citit undeva in Sotron de replica asta a lui Swift, dar ca acolo traducerea a ajuns doar pana la "se defecheaza"
-am memorie vizuala f buna, stiam ca propozitia lui Cortazar e undeva in josul paginii, jos de tot, pe pagina din partea stanga
-am gasit si m-am linistit, atat

-am citit un articol de Sorin Lavric despre Proust
  • Proust ştie să depisteze culoarea termică a fiecărei întîmplări, rezonanţa ei sufletească. Mai mult, prozatorul nu excelează în detalii, ci în scrutarea răsunetului lor interior. Tocmai de aceea, în mod paradoxal, la Proust descrierea detaliată nu cere lux de amănunte. El nu încarcă fraza cu informaţii, ci cu tribulaţiile iscate pe marginea lor. Altfel spus, scriitorul nu înmulţeşte detaliile, ci le dilată. Aşa se face că scrisul lui e prozastic fără să fie prozaic

  • Universul lui Proust e unul supus unei reguli stranii: ritmului vieţii scade îngrijorător de mult. O încetinire suverană se lasă peste toate întîmplările, alungindu-le intervalul de desfăşurare. Fiecare episod capătă o durată ce se întinde precum umbrele lucrurilor la asfinţit: dîre prelungi depăşind cu mult dimensiunea lor reală.


-o sa copiez aici doua poezii de emil brumaru, ca sa ma imbujorez, ti-am zis ca sunt ametita si obosita, satannici
-la un concurs -zi repede primele versuri de-ti vin in minte- mie nu mi-a venit nimic
-o sa invat pe de rost cateva de aici, cu prostii (ti-am luat ceva de brumaru, vezi ca-i cu prostii)
-hihi
-ne-am intrebat in sala de lectura, oare cand or fi fost scrise aceste poezii erotice (sexoase, ce mai). si cineva a zis ca poate acum, eu am zis ca pe vremea amorului cu tamara cea nebunatica, dar cine stie
-emil brumaru zice intr-un interviu (poate nu se refera la poeziile astea dar se potriveste)
  • sonetele din Infernala comedie sunt scrise, de fapt, in 1978, intr-o perioada de mare disperare. Nu mai puteam scrie -ritm mai aveam in mine, dar parca ma consumasem-si atunci am incercat sa ma salvez cumva, folosind cuvintele nefolosite. Asa ca perioada mea, declarat erotica, a fost cu adeverat in 1978. Cea latent erotica a fost tot timpul

  • Tocmai pentru ca stiam ca scriu pentru sertar imi luasem o libertate deplina si puneam pe hartie absolut tot ce imi trecea prin cap. Nu mai exista nicio cenzura si simteam o placere extraordinara- placerea de a sti ca nu poti publicat-, e o placere bizara sa stiu ca scriu numai si numai pentru mine. Unele sonete au ramas si neterminate, dar nu le-am continuat. Vremea lor trecuse, nu mai eram in acea stare...
-si vorba lui Ion Vianu
"Ce suna urat nu poate fi spus"
  1. chiar acusa nu pot sa le scriu, sunt la serviciu, mai copii
  2. si nu e de prostii, e ca la serviciu (l meu) nu se sta, sa poezii!
  3. sa fuga colegialii la masa, si piu piu
....
Matinala pentru contesa

Satannici cu cinci lindici,
Mi-ar mai trebui si-un brici
Cu sfarcurile plumbuite,
Sa te arda la copite
Sa-ti rupa din sanii mici
Carnea alba
Cu miros de miez de nalba
In viata de acum si-aici...

Marchizul ce-ti linge izul

Nouasprezece ani aveai,
eu treize' s' cinci

Nouasprezece ani aveai, eu treize' s' cinci.
Sfinti lubrici iti dadeau, sfrijiti, tarcoale,
Te pipaiau, ti se uitau sub poale,
Doreau aoreola sa le-o lingi.
Acum esti profesoara-n limba burtii
Iar eu deja poet municipal.
Placerile ti-s mari. Abisul putzei
Inghite pan' si pulele de cal.
Ci curul nu ti-l dai decat drept premiu
Elevilor bubosi. Dezvirginezi
Clase intregi. Nu prididesti cu-ndemnu'
In pauze, gramezi dupa gramezi,

Sa-ti balaceasca-n vaste cancelarii
Mlastina trupului toti cacanarii.

marți, mai 27

In sinea mea mi-e somn

-am inceput Aion. Contributii la simbolistica sinelui de Jung
-am citit un pic de Benjamin Fondane (Barbu Fundoianu) si Jacques Maritain
-B. Fondane, existentialist, impotriva ratiunii, adeptul filosofului Lev Sestov (suna de parca as fi citit ceva de Lev Sestov, dar nu, n-am)
-J. Maritain filosof realist
-cateva scrisori, dupa moartea (gazarea) lui Fondane, intre sotia lui, Genevieve, si cuplul Maritain
-un pic de articol de filosofie vivanta
  • "Caci numai in astfel de clipe iesite din comun, care nu atirna mereu de noi, atirna, totusi, in buna parte de noi sa facem fata Puterii magice care ne trimite cu forta in Neant – in acest Neant incapatinat sa ne demonstreze, in pofida convingerii noastre intime (Sentimus, experimus) ca mica noastra monada nu are nici usi, nici ferestre"

-in articolul din R. libera despre cei doi prieteni filosofi apare un Levy Bruhl. Si cand vine vorba de el, eu ma gandesc la representation collectives (idealuri umane generale, accentuate afectiv, consens general, valori morale, estetice, religioase), adica ma gandesc la Jung
-vreau sa zic ca trebuiah (h-ul lui Gellu Naum) sa apara intr-un articol oarecare o legatura mica, sa existe un pic de cursivitate, intre cartea pe care o citesc si starea generala (frunzaritul la serviciul, piu piu)
  • nsufletit de vointa de a implini lucrurile cele mai urgente, doreste sa-si incheie operele deja incepute, consacrate lui Baudelaire, Sestov, Lupasco, Lévy-Bruhl; vrea sa dea o forma definitiva pieselor de teatru si culegerilor de poeme. in acelasi timp, continua sa tina cronica de „filozofie vie“ din Cahiers du Sud si colaboreaza la mai multe publicatii clandestine...
-mi-e somn si m-am fortat sa scriu aici, ma apuca o tensiune in creieri pana sa ma loghez, vai, cum sa imi organizez liniutzele, tzele
-nu te gandi ca e tema de casa, ca nu e
-iti prinde bine in viitor

luni, mai 26

-am terminat de citit psihogeneza bolilor spiritului
-nu prea mai imi vine sa zic nimic acuma, sa pastrez doar pentru mine randurile din carte
-diferenta esentiala dintre nevroza si schizofrenie: destramarea personalitatii la cea din urma. complexul eului (adica personalitatea) devine doar un simplu complex printre celelalte (complexe autonome, nu mai respecta nicio ierarhie)
-este atacata chiar baza psihica, omul este inghitit de rana lui
-de-asta s-a pus si problema ca pe langa aspectul psihogen (al sufletului) sa existe si o componenta fiziologica la aceasta boala, o degradare a celulelor cerebrale, o toxina

Azi noapte am visat niste stanci, pe o platforma de ceata (oare era pe luna?), stancile (doamne, ce stanci, fenomenologic vorbind) erau raspandite la o anumita distanta unele de altele si cea mai importanta constructie in vis era o stanca mai mare. dar nu cred ca era o stanca, cand m-am trezit (si ma ascundeam de soare dupa perna in pozitie verticala ca sa stau la lamuriri cu visul) mi-am dat seama ca era o biserica. si toate aceste lucruri erau cumva izolate intre ele, un fel de panzarie, un sistem de atze, linii fine si f dese crea un scut in jurul fiecarei stanci (panzaraia asta avea aspect geometric, ca de desen). mi-e greu sa explic, dimensiunile erau bineinteles speciale. nu mi-a luat mult sa interpretez stancile- complexele autonome ale personalitatii, iar biserica-insasi personalitatea. (ce vis special)
-apoi, un fel de drum serpuit ducand spre o platorma a muntelui. si eu de la distanta (zeci de kilometri in aer, cum sa spun eu) privind inspre patru siluete negre, plutitoare si feminine, cu fatza acoperita si ea in negru, contururile totusi erau ascutite, parca semanau cu ceva aschimodii de bosch (brr). si incercam la un moment dat sa ma dau mai la stanga mai la dreapta sa vad ce poarta pe fatza una din cele patru siluete (sa ma dau la stanga, mai la dreapta in raport cu un munte cu carari serpuite!); avea o masca albicioasa, ascutita la barbie, atunci m-am gandit ca cele patru siluete (calugarite mi-a venit) sunt totusi umane. cand au ajuns sus, faceau poze, ca terminau ceva, ori facultate ori liceu, brusc hainele negre si funeste devenisera haine americanesti de absolvire. si radeau cu gura pana la urechi.
-cand m-am trezit mi-am amintit ce am citit in Vise, amintiri, reflectii de Jung. cum se speriase el, mic fiind, de o silueta neagra, venind dinspre padurea apropiata casei lui
-daca as fi visat puhoi de apa, morti, catastrofe as fi lasat Jung deoparte si hai serios cu Lumea ca vointa si...., dar asaaa (stai, alaltaieri visam ca oamenii migrau, ca pasarile!)

miercuri, mai 21

haine de gala&pantofi&si umblatura pana gasesti

-pai da, ca s-a dus cititul printre siropuri. cand trebuie sa iti cumperi haine de gala siropurile se transforma in bataturi si cand ajungi acasa mori de oboseala, cu o mana prajesti painea si o faci sandwich cu alta mana pregatesti baia si cu sufletul esti pus deja la culcare
-citesc tot la Jung, imi place, dar dupa jumatate de ora adorm, sa-l a jung din urma pe suflet
-de saptamana viitoare
-de cand nu am mai fost la Carturesti! (si cand ajung imi cumpar Hannah Arendt, ca am tot pus la loc carti cu ea, si acuma nu mai pun, o iau prima si ramane!; si mai vad io ce imi cumpar, erich fromm, daca gasesc)
-prilejul e de mare bucurie, doamne iarta-ma, sunt bucuroasa