Floarea de menghina

-mi-a placut foarte mult svetlana carstean. e poezie floarea de menghina. discreta, iti scapa printre degete, intelegi, nici vorba de vreo ambiguitate greu de suportat, nu, poezia a simpla, intelegi si iti da o stare frumoasa, randurile se plimba prin camera ca niste baloane plutitoare. fata e cuminte, scrie dintr-un vis spre care o conduc "coapsele, doua vasle ce te conduc lent prin vise obscure, pe strazi neluminate, pe unde trec, se sterg pe ziduri...in vis, acolo tipi sau pur si simplu spui ce nu ai spus la lumina soarelui, acolo te misti incet caci ai tot timpul din lume. Acolo spui buna dimineata, si nu aici."; subtila sau subtirica, nu stiu. trebuie sa ai grija sa nu o frangi. mi-a placut si aspectul cartii. parca s-a potrivit. e femina in sensul ca e vulnerabila si plapanda; nu e senzuala si totusi e, nu e curtenitoare si totusi e; e clar poezia unei fete; cu o sensibilitate speciala, cum spun simona popescu si mircea cartarescu pe net

• "Apoi oamenii de pe strada par sa mearga tot mai incet, ne uitam pe fereastra unui acvariu cu pesti mari, cu mustatile lungi si ochii pe jumatate inchisi, apoi mintile noastre se albesc, devin foi de hartie neincepute. Este sfarsitul tututor povestilor si privirilor. Ne retragem fiecare inspre paturi aspre si cearsafuri reci care se vor incalzi tare de tot in curand.Eu intr-o camera, parintii mei in cealalta. Imi voi inventa somnul care nu exista, il voi croseta din ate mici, resturi colorate si il voi aseza ca pe un mileu peste ochii si buzele mele. Tarziu, pe inserate, corpurile noastre isi vor gasi din nou locul in lume, ca rimele dupa ploaie, foindu-se in mijlocul umezelii dragi."

-e un onirism plapand in toata cartea. tot timpul, randuri cuminti care sa nu strice; florile nu strica menghinele
-si vulnerabilitate; dar nu razvratire. un fel de resemnare colorata, de fetita draguta, sfioasa
-nu lupta, sta doar si priveste in jurul ei, colorand ceea ce e cenusiu sau alb sau gol

-mi-a placut partea a doua f tare; cartea iubirii sau printul akihito, balada ghetelor de lac, marele cofetar (pentru gellu naum si pentru miruna)-o metafora asa de frumoasa, operatiunea Inbox gol

• Plang pentru ca l-am vazut pe AKIHITO cum a ramas singur in visul lui si nimeni nu-l poate scoate de-acolo. Plang, imi spune ea, pentru ca l-am vazut pe Akihito cu privirea lui infricosatoare stand singur in fatza tortului lui pe care nici el nu il poate manca, dar pe care il construieste cu migala in continuare. Pentru cine oare? Si tortul lui supraetajat sta sa cada in fiecare clipa peste el.
• Asa cum peste mine cadea candva floarea de menghina"
  

-iar zic, totul foarte discret, ca si cum vocea ei nu vrea sa atraga atentile, ceva foarte plutitor care armonizeaza, "topite sunt toate in topitaria fabricii mele"; desi ceva in spate, din urma, e destul de trist; o fata papusa care se joaca in mijlocul camerei; camera inseamna lumea, comunismul, realitatea din afara; probabil gresesc, dar am avut sentimentul unui autism; un autism moale; cumva fata care scrie e desprinsa de tot ce se intampla, desi e in mijlocul dramei (comuniste), in general, in lumea din afara. izolata

-o stare de cumintenie, un fel de detasare, un fel de somnambulism gingas. nu stiu, poate e aberant, dar eu asa mi-am imaginat: o fata papusa mare.

• "Somnul de duminica dupa-amiaza ma ducea intotdeauna pe o straduta ingusta, cu imagini schimbatoare de o parte si de alta a ei, o straduta desfundata, cu o gura de canal aburinda in mijloc. O ulitza inchisa. Aceasta fundatura a fost unul din preturile cuminteniei mele"

-am citit la munte. mi-e rusine sa scriu aici ce era in capul meu. e frumos sa citesti la munte, cand e liniste si tihna, si oamenii din sala de lectura sunt si ei prin zona, nestresati, doar sforaitori si relaxati. am citit prima data cezar paul badescu si apoi floarea de menghina. ei bine, in capul meu si in linistea frumoasa si impaciuitoare de la munte, cele doua carti s-au intalnit
-salut, ce faci
-ce sa fac, uite pe aici, prin katikaland
s-au luat de mana si au plecat. am adormit si eu
-la televizor era Misiunea, un film cu Jeremy Irons si Robert de Niro. l-am mai vazut, imi placuse foarte mult, insa in seara linistita si frumoasa l-am abandonat ca sa ascult cu atentie alte personaje.
-vezi, mi-au placut cartile :)