Saramago, Jeronimo, Josefa

Citind randurile austere, lipsite de sentimentalism (nu stiu daca e potrivit cuvantul) ale lui Saramago m-am gandit la o legatura aparte, altfel cu stramosii lui, m-am gandit: oare cum a crescut Saramago. M-am verificat de mai multe ori sa ma asigur ca e nascut in secolul XX, tonul si atitudinea fatza de personaje chiar il indepartau, in capul meu, de orice timp prezent. E ceva potolit si lipsit de amploare citadina si civilizata in tonul lui, bine, dincolo de felul in care isi construieste fraza, fel care te da pe spate, pe mine una m-a dat, am citit 70 de pagini pe nerasuflate, uneori m-am uitat sa vad cat dureaza o fraza. Asa, acel simplu si nu mai mult decat este necesar din tonul lui imi dadea senzatia ca Saramago are ceva vechi in felul lui de-a fi, de-abia astept sa citesc restul-de-saramago. Saramago n-are ochii lu Blimunda, right?, sa vada dincolo. El e, alaturi de cititor, in cautarea si intelegerea personajelor lui, daca le va stabili in vreun fel- bine, daca nu-ele se vor pastra oricum, el va intelege cat se va putea intelege, trebuie pastrata realitatea nealterata, de fapt da, in mintea mea, asta incearca Saramago, sa nu altereze nimic, sa nu intervina, o vesnica melancolie dupa ceva. O retinere molcoma, nu sterila.
Nu stiu, si iar m-am gandit la batrani, la oameni de la tara, ca Saramago trebuie sa fi crescut la tara, printre animale, copaci, lucrul pamantului, al gradinii, etc. Asa m-am gandit. E in toate randurile lui un fel de solemnitate simpla, care nu se gandeste pe sine, ci exista asa, in secretul ei involuntar.

-imi place mult Saramago, pe de-o parte ma enervez ca nu l-am citit mai din timp, pe de alta parta ma bucur ca am parte de o asa descoperire
-are un stil Saramago asta, de-abia astept sa ajung la capatul frazelor lui, stiu ca fix acolo, la sfarsitul lor, dupa zeci de cuvinte si virgule, ma asteapta ceva, un sens; la capat inteleg ce vrea sa spuna, desi nu spune nimic, te lasa asa, cu o incarcatura
-dar o intelegere complice exista intre mine cititor si el, scriitor-cititor
- ce potrivire sa il citesc dupa Cortazar
-si zau ca asa ii citesc frazele, asteptand sa se faca sfarsitul lor

-si citind azi pe net despre el, gasesc discursul de la decernarea premiului nobel, unde povesteste de cei doi oameni a caror mostenire a incercat s-o regaseasca si s-o pastreze incifrand-o in personajele sale pana la urma; bunici oamenii pamantului. Jeronimo Meirinho si Josefa Caixinha
-povestile, legendele, aparitiile, morti indepartate, rumorile si amintiri povestite de omul bunic under the fig tree cand isi petreceau impreuna noptile calduroase ...senzatia neintelesului si misteriosului. Eu am simtit f tare lucrul asta in cele 70 de pagini citite. e ceva vechi in spiritul lui Saramago, am mai zis asta

• "Jerónimo, my grandfather, swineherd and story-teller, feeling death about to arrive and take him, went and said goodbye to the trees in the yard, one by one, embracing them and crying because he knew he wouldn't see them again"