-am terminat de citit psihogeneza bolilor spiritului
-nu prea mai imi vine sa zic nimic acuma, sa pastrez doar pentru mine randurile din carte
-diferenta esentiala dintre nevroza si schizofrenie: destramarea personalitatii la cea din urma. complexul eului (adica personalitatea) devine doar un simplu complex printre celelalte (complexe autonome, nu mai respecta nicio ierarhie)
-este atacata chiar baza psihica, omul este inghitit de rana lui
-de-asta s-a pus si problema ca pe langa aspectul psihogen (al sufletului) sa existe si o componenta fiziologica la aceasta boala, o degradare a celulelor cerebrale, o toxina

Azi noapte am visat niste stanci, pe o platforma de ceata (oare era pe luna?), stancile (doamne, ce stanci, fenomenologic vorbind) erau raspandite la o anumita distanta unele de altele si cea mai importanta constructie in vis era o stanca mai mare. dar nu cred ca era o stanca, cand m-am trezit (si ma ascundeam de soare dupa perna in pozitie verticala ca sa stau la lamuriri cu visul) mi-am dat seama ca era o biserica. si toate aceste lucruri erau cumva izolate intre ele, un fel de panzarie, un sistem de atze, linii fine si f dese crea un scut in jurul fiecarei stanci (panzaraia asta avea aspect geometric, ca de desen). mi-e greu sa explic, dimensiunile erau bineinteles speciale. nu mi-a luat mult sa interpretez stancile- complexele autonome ale personalitatii, iar biserica-insasi personalitatea. (ce vis special)
-apoi, un fel de drum serpuit ducand spre o platorma a muntelui. si eu de la distanta (zeci de kilometri in aer, cum sa spun eu) privind inspre patru siluete negre, plutitoare si feminine, cu fatza acoperita si ea in negru, contururile totusi erau ascutite, parca semanau cu ceva aschimodii de bosch (brr). si incercam la un moment dat sa ma dau mai la stanga mai la dreapta sa vad ce poarta pe fatza una din cele patru siluete (sa ma dau la stanga, mai la dreapta in raport cu un munte cu carari serpuite!); avea o masca albicioasa, ascutita la barbie, atunci m-am gandit ca cele patru siluete (calugarite mi-a venit) sunt totusi umane. cand au ajuns sus, faceau poze, ca terminau ceva, ori facultate ori liceu, brusc hainele negre si funeste devenisera haine americanesti de absolvire. si radeau cu gura pana la urechi.
-cand m-am trezit mi-am amintit ce am citit in Vise, amintiri, reflectii de Jung. cum se speriase el, mic fiind, de o silueta neagra, venind dinspre padurea apropiata casei lui
-daca as fi visat puhoi de apa, morti, catastrofe as fi lasat Jung deoparte si hai serios cu Lumea ca vointa si...., dar asaaa (stai, alaltaieri visam ca oamenii migrau, ca pasarile!)