Cum citeau in comunism

-articol despre citit (dilema veche)

• "Nu dădeam viaţa pe literatură (dar ce viaţă era aia dintre două cozi şi două pene de curent, cu şase zile de şcoală pe săptămînă?), sau cel puţin nu puteam s-o concep în absenţa ei. Aşa au fost vremurile. M-au marcat, şi marcat am rămas de-atunci. Dar de asta chiar nu-mi pare rău. Nu-mi amintesc decît de librăresele din cartier care ne mai păstrau cărţi „pe sub tejghea“." (paul cernat)

• "Ei, uite-aşa ne amintim noi, acuma, cititorii din ceauşism, fervoarea dementă cu care căram săptămînal în bîrlog cîte-un vraf de cărţi de Cioran, un Soljeniţîn, un Gobineau, un Spengler, un Kundera, un Jung sau un Jünger, un Le Carré, ultimul număr din Lire, o casetă video cu Pivot sau Căinţa lui Abuladze, un Guénon, sau – Doamne! – toate cărţile lui Eliade tipărite-n interbelic, aşa cum am avut eu parte graţie prieteniei cu Doina Graur, nepoata lui Ion Chinezu. Păi, cum să uit dimineţile petrecute în casa ei de pe Ştefan cel Mare, de unde plecam cu plasa de bucoavne prăfoase, ca să le fotocopiez cu un acut sentiment al clandestinităţii la ditamai BNR, vizavi de „Trei ursuleţi“, prin tot soiul de complicităţi care-ţi făceau pielea de găină? Cum plecam de la Paul Sterian cu poveştile despre Nae Ionescu şi „carcasierii români“, cum plecam de la Arşavir Acterian cu fotocopii ale articolelor lui Mircea Vulcănescu, sau cum călcam casa anticarului Sterescu după memoriile lui Sextil Puşcariu, un Vasile Conta, un Paul Morand, un Simion Mehedinţi, un terfelog masonic sau cîte-o arzătoare fascie legionară...!" (dan c mihailescu)

• "Pentru că sistemul (sau „sistema“) lecturilor dinainte de ’89 era altceva. Aproape că nu existau eşecuri. Ştiam dinainte (printr-o reţea de cititori profesionişti) ce merită şi ce nu merită, iar dintre cele care „nu merită“ – ceea ce ar trebui totuşi citit, ca să nu mori prost. Nu aveam nevoie de ghizi. Cîţiva critici literari aveau încrederea mea necondiţionată. Cîţiva profesori, esteţi, ciudaţi aduceau cu ei păreri clare. Iar prietenii de generaţie erau barometre fără greş." (florin iaru)

• "Pe vremea aceea marele meu regret era că nu am şi eu o pilă (relaţie, cunoştinţă) la o librărie sau măcar la anticariat – nu exista decît unul singur. Ştiam că vînzătoarele de-acolo pun deoparte cărţi pentru cunoscuţi şi faptul că nu mă număram printre ei a născut în mine o oarecare ură de clasă. Rareori căutam o carte anume. Dar se mai întîmpla. De exemplu, cum una din pasiunile mele, cea de cititor de science fiction, s-a combinat cu cea de colecţionar de cărţi de gen, am avut ambiţia să strîng toate numerele din „Colecţia de povestiri ştiinţifico-fantastice“, care nu mai apărea de mult, de prin anii ’70. Au fost 466. De obicei găseam din cînd în cînd cîte un număr, două, cinci la ocsko (talciocul timişorean, despre care am scris în antologia Clubului 8 Cartea roz a comunismului). De renunţat n-am renunţat – mi-am completat colecţia prin anii ’90, după vreo douăzeci de ani de căutări. De ce să renunţi să cauţi o carte? Pînă la urmă nu se poate să n-o găseşti." (gheo)