Trei femei de Musil

Ca aceste personaje (vieti de personaje) sa existe, trebuie sa existe mai intai credinta ca ele sunt posibile. Daca nu privesti lumea cu ochii lumii, ci o ai mai dinainte in priviri, atunci lumea se descompune in amanunte fara noima, care traiesc despartite unele de altele...

Femeile. Ele sunt fiinte fantomatice, ireale, proiectate in locuri speciale, indepartate sau dosite saracacios, "o chemare rostita de cineva". Dar toate impunand o urmare care creaza senzatia de fatalitate, ele sunt cele care prilejuiesc intalnirea (pe de o parte, a barbatului la jumatatea vietii, cu familie, copil, blazat, griji si placeri care ucid cealalta parte/ a tanarului incepand aventura, consolidarea personalitatii) cu sufletul/irationalul/sminteala. Ele sunt evenimentele care ii modifica, care prilejuiesc revelatii, ii fac sa simta autentic, adevarat. Barbatii sunt prinsi in farmecele acestor femei

! aici m-am tot oprit ca sa inteleg. de ce trei femei, ce aduce fiecare poveste? Initial m-am gandit ca prima si ultima poveste incadreaza povestea din centru, care e implinirea. Cele doua de pe margine, ibovnicele, se interpun intre viata de zi cu zi a barbatului si dispozitiile (sau disponibilitatile) sale sufletesti, tragand inspre cele din urma. indeparteaza. spre adevarata natura
-in schimb, in povestea din mijloc, femeia il apropie. de adevarata natura
-pana la urma care e sfarsitul in prima poveste? Barbatul nu se mai salveaza? Cele trei povesti ar putea fi trei confruntari diferite?

1. sa intalnesti prea tarziu ceea ce trebuia sa ti se intample, poti ramane captiv (nu te mai poti salva, desi inaintea mortii te cuprinde linistea)
   
2. un barbat si femeia lui, potriviti unul pentru celalalt, un act dumnezeiesc
   
3. barbatul tanar la inceput de viata care poate evita efectele coplesitoare ale unui proiectii incontrolabile sufletesti, cum este anima (continut al incostientului colectiv, din p de vedere jungian)

Homo simte ca va muri aici, printre anemone, nu-ma-uita, orhidee, gentiane, si splendidul macris de-un verde cafeniu. Se intinse pe muschi "Cum sa te duc dincolo?"
el ramane captiv, stie ca starea de gratie nu e posibila in lumea civilizata
(-dar taranca ciudata, care avea craniul ca o azteca; asta e semnul ca Homo e sortit pierii?)

-femeile sunt inconstientul si irationalul (partea inconstienta din fiinta launtrica oricarui barbat)

Ele plutesc in mijlocul unor mici universuri ne-voite si fara buna stiinta, asigurand si dand ocazie, prin proiectarea lor, vocii si umorilor unei realitati interioare, realitate pe care fiecare om o are in sine. Ea nu trebuie neglijata. Ele dau viata unor stari care exista in sufletele acestor barbati citadini si civilizati, sunt femei ireale si si amagitoare, care slabesc puterea barbatului rational, motiv pentru care acesta poate deveni suspicios, gelos, speriat, animat, na. Dar prin aceasta unire de contrarii se realizeaza ceva unitar, o cursivitate inexplicabila.

Barbatul care o imbratiseaza pe Tonka este un tanar, un entuziast, deci naiv intr-ale sufletului, cu usurintza el poate sa cada prada fascinatiei. In schimb, Homo este un barbat matur, accepta intelegerea integrata in mijlocul naturii ca pe un sfarsit, isi gaseste glasul animal, in mijlocul acestei fericiri care actioneaza ca o vraja sau ca un semn providential se resemneaza, stie ca nu mai exista cale de intoarcere, ceea ce are sens acolo sus, in munti, nu va avea sens in lumea lumeasca. Pentru tanar povestea e victorioasa, confruntarea se intampla devreme, el scapa de sub vraja femeii. Aceasta moare. Baiatul realizeaza, tocmai, ca scaparea lui a fost incapatanarea tinereasca de a nu-i marturisi ca o crede, desi...Astfel el s-a pastrat cu picioarele pe pamant, teafar. Nu a crezut-o, a lasat-o sa fie e o inventie, o fascinatie. Dar Homo? se va intoarce inapoi acasa?, lucrarile la mina se intrerup brusc (lipeste mereu inlantuirea logica, si tocmai pentru ca nu avem de-a face cu lucruri logice si rationale). Grigia nu e decat femeia oarecare, taranca analfabeta care si-a urmat apucaturile, fara prea mare bataie de cap , netinand cont de principii din simplu motiv ca nu le are, ea nu este o persoana civilizata. Dar, insotita pentru o perioada finita de o gratie si investitie magica speciala. La final, proiectia e constientizata, astfel ea se destrama. Barbatul parasit in galerie vede licarirea slaba, ingusta care duce spre exterior. Femeia gaseste calea, desi fizic mai firava, firea pragmatica o ajuta la nevoie. El, tocmai, inzestrat cu puteri fizice mai mari, e cuprins de slabiciune psihica, ramane inchis subteran. Sau lesina...

• Grigia e prezentza feminina si ispitoare (in ciuda obarsiei ei foarte simple si domestice) din tinutul unde viata este simpla si suficient de inconstienta pentru a putea urma drumul serpuitor al instinctului fara ezitare

• "barbatii din muntii acestia aduceau cateodata druze mari de cristal de stanca sau de ametist caere impodobeau pe acolo numeroase crapaturi ale coastei tot atat de imbelsugat cum cresc in alte parti florile de pajisti, iar aceste tulburatoare si frumoase plasmuiri de basm intareau inca mai mult impresia ca sub infatisarea acestui tinut care sclipea strain si familiar totodata, ca stele in unele nopti, se ascundea ceva asteptat cu dor"

• cand omul se intoarce la natura sa simpla si inconstienta, il copleseste linistea, simte ca e ceva dupa care a tanjit dintotdeauna; prins de griji, ambitii, indatoriri sociale, el nu a fost capabil sa inteleaga acest dor (dorul dupa marea imparatie, vorba lu' Morelli, lu Cortazar), pana cand femeia-anima nu s-a ivit brusc si dintr-o data; tanarul legat de Tonka este un om de stiinta, tanar si increzator in puterea ratiunii sale; dar aceasta fetiscana simpla si muta il fascineaza
  
• nimeni nu ucide asta in noi

• Homo, adica barbatul si anima lui, sufletul sau. de-asta femeia oarecare are parte de o maretie iesita din comun, masurata dupa alte valori; e o proiectie, un continut sufletesc proiectat, deci "un mit zamislit pe jumatate"
• "nu iubita e sorgintea sentimentelor trezite aparent de ea, ci acestea sunt proiectate ca o lumina asupra ei
• "dar in vreme ce in vis dainuie o fisura subtire, care separa iubirea de femeie draga, in starea de trezie, contopirea e totala, ca si cand victima a unui joc cu tine insuti, ai fi constrans sa conferi maretie unui om ce n-a avut-o niciodata"

• locul e invaluit de mister si mit, un loc ca un taram crepuscular si sublim, inima vaii, un loc cu o infatisare ciudata. "Privind dinspre drum, aveai in fatza doar niste case taranesti neingrijite si saracacioase, daca insa te uitai dinspre pasuni in sus ti se parea ca ai fost stramutat intr-un sat lacustru preistoric..."
• e senzatia de basm, asa cum de fiecare, cand omul nu constientizeaza, el proiecteaza, dand infatisare exterioara unor lucruri adanc coborate, incifrate
  
• sufletul e un complex autonom, el cauta si gaseste locuri ramase fara stapan
• mi s-a parut ca ultima poveste e cu un final fericit, desi nu pare. Tanarul scapa de sub influenta acestei fiinte stranii (stranii in raport cu viata lui normala)
• in imaginatia lor (care compenseaza gandirea lucida) femeile capata insusiri supraomenesti, imponderabile. poate pana la urma ele sunt normale; si totusi...trebuie sa contina o incarcatura speciala care declanseaza fascinatia
  
• personajele masculine ale lui Musil le dau crezare si nu le alunga ca si cum ar niste enervatii lipsite de vreo semnificatie
• anima si cautarea ei ii aduce in echilibru, astfel putand reveni la viata sociala, burgheza, intelectuala (nu stiu in cazul lui Homo)
  
• trebuie sa existe un echilibru
• ca avem nevoie de o fiinta din afara sa ne intelegem mai bine, in care sa ne oglindim; spune asta scriitorul in povestirea Tonka, tanarul chimist isi lasa barba, care desfigura si ascundea totul
  

-astfel ca povestile au un iz de vis, de lucruri absurde sau nefiresti care nu au o legatura logica, lucida
-dar cred ca tocmai asta a vrut sa povesteasca Musil- mai ales in plina epoca deplin increzatoare in spiritul materialist, sa fie chiar asa, omul, doar o inlantuire de reactii chimice si fizice?!
-sufletul nu e doar atat, nu i se va descoperi taina intr-o ecutia cu ipoteza si demonstratie; e viu si se revelta, isi cere drepturile, astfel ca ii gasim pe cei doi barbati in situatii neobisnuite, deasupra firii lor (sau sa spunem, mastii sociale, personalitatii publice?)
-cel tanar isi gaseste scaparea dar cel trecut de jumatatea vietii, se pare ca nu (oare am inteles bine povestea cu Grigia??)
-firea si-o descopera in relatie cu aceste fete simple care capata proportii speciale, care fascineaza si atrag
-astfel viata ia un curs neasteptat, barbatii sunt lipsiti de vointa, viata urmeaza un curs al ei, cu o legitate proprie si inexplicabila
-dar tocmai pentru ca ele sunt luate in seama, in cele din urme se epuizeaza, redand libertatea si putinta de a continua viata, intr-un alt inteles, fireste
-atat Grigia cat si Tonka sunt dificitare in ceea ce priveste limbajul, vorba, cuvintele, adica legile
-dar scriitorul arata cum lucrurile pot fi intelese si iubite dincolo de cele exprimabile, ca exista o taina pe care numai fiinta intima din om o poate percepe si pe care si-o poate apropia
-asta am inteles eu din micile povesti ale lui musil

• trebuie sa mai scriu despre portugheza (femeia straina) si cavalerul von Ketten
• cred ca ei sunt povestea implinirii, de-aia poate e si pusa la mijloc
• spre final, cand o cauta in camera sa, ea se afla acolo; deci el nu s-a inselat, femeia nu l-a inselat, ea exista de-a dreptul
• implinirea unui destin
  
• si cand iubirea isi gaseste implinirea, prin rabdare, loialitate, potrivire, atunci ai senzatia ca aceasta este o lucrare a lui Dumnezeu
• nu stiu
• ma duc sa citesc pe net, sa vad ce aberatii am scris eu!